Recenzie: Zona Zero de Lavinia Călina
Zona Zero
de Lavinia Călina
Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitură înspre decizia ultimă. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul să se joace cu vieți inocente? Poate să își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare să fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero?
Răspunsul este un roman în același ritm alert și imprevizibil cu care Lavinia Călina ne-a obișnuit din primele sale cărți. Aventura vieții și a morții este doar un pretext pentru o poveste care te va zdruncina din temelii și care te va captiva pe de-a întregul.
Lupta pentru supraviețuire a început!
În urmă cu ceva vreme, Lavinia Călina anunţa că are exemplare disponibile pentru recenzie din noul ei roman, Zona Zero. Deşi cumpărasem volumul 1 din Ultimul avanpost şi pe al doilea îl câştigasem cu autograf, cu gândul să le citesc la o dată ulterioară, mi s-a părut o alegere bună ca prima mea carte de Lavinia Călina să fie un roman de sine stătător. Nu mai citisem cărţi cu subiectul principal zombie sau apocalipsă zombie, văzusem doar un film pe această temă pe la vreo 13 ani la ziua de naştere a unei colege.
Romanul m-a prins încă de la prima pagină, când am făcut cunoştinţă cu personajul principal, Elena, care rememorează evenimentele care au adus-o până în punctul în care a fost nevoită să îşi ucidă partenerul de viaţă pentru că devenise un parazit, fără nicio urmă măcar din bărbatul pe care l-a iubit. Deşi pare o femeie slabă, ajunsă la capătul puterilor, parcă gata să renunţe la viaţă în orice clipă din moment ce nu mai are nicio speranţă de care să se agaţe, când se derulează acţiunea cinci ani mai târziu, întâlnim o nouă Elena, lideră a unei comunităţi de supravieţuitori, o tipă dură, aparent rece, gata să sacrifice orice şi pe oricine pentru binele tuturor.
Firește, ca în orice comunitate, nu toată lumea e mulțumită, iar când apar neajunsuri în ceea ce privește camerele personale, dar mai ales mâncarea, cine altul să fie țapul ispășitor dacă nu liderul? Cu atât mai mult cu cât este alimentat de acei oameni care râvnesc la putere... Și cine ar putea învinui românul pentru astfel de atitudini, având în vedere fundalul istoric? La drept vorbind, este în firea omului să găsească consolarea în învinuirea altuia atunci când nu are posibilitatea sau voința de a schimba lucrurile. Elena devine în timp, de la conducătorul aclamat, la cel huiduit pe ascuns, acesta fiind momentul intrării în scenă tânărul Vlad și sora lui, Vanessa, aflată la vârsta adolescenței, cei doi fiind primii supraviețuitori găsiți după multă vreme. Vrând-nevrând, ei se alătură comunității și, fără să își dea seama, intră într-un joc politic ale căror date nu le cunosc, lăsând emoțiile și aparențele să ia decizii pentru ei.
Povestea este una antrenantă, nelipsind nici dezvoltarea personajelor, fiecare cu motivații proprii și trecuturi mai mult sau mai puțin tragice. Dialogurile și situațiile descrise mi s-au părut incredibil de realiste, cu o doză potrivită de ironie și spirit autentic românesc. Finalul oarecum deschis m-a lăsat dorind să aflu mai multe, dar pot să îmi imaginez câteva variante la ceea ce ar urma după ultimul punct. Îl recomand cu multă căldură celor dornici de acțiune și o mică doză de umor combinat cu dramă
0 comentarii