Follow Us @soratemplates

marți, 26 ianuarie 2016

Recenzie: Darul lui Jonas de Lois Lowry

20:58 0 Comments

Darul lui Jonas

Lois Lowry

https://www.goodreads.com/book/show/25913546-darul-lui-jonas


Publicată în ianuarie 2014
- traducere din engleză de Radu Paraschivescu
- ilustraţii de Paul Cox
- hardcover, 208 p

Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Dar destinul şi misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalţi.

„Roman puternic şi provocator, Darul lui Jonas va stimula cu siguranţă generaţii de tineri să citească şi să gândească.“ New York Times

Lois Lowry este o o scriitoare americană, născută la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University şi University of Southern Maine. A început să scrie în anii ‚70, îndeplinindu-şi astfel un vis din copilărie. Este autoarea a peste 30 de cărţi pentru copii şi adolescenţi, declarând că îşi măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea „de a-i ajuta pe adolescenţi să-şi răspundă la întrebările legate de viaţă, identitate şi relaţii interpersonale”. Cunoscută pentru subiectele controversate abordate, Lowry este deţinătoarea mai multor premii literare, dintre care amintim Newbery Medal, pentru Darul lui Jonas (The Giver) şi Number the Stars. Cărţile sale au stârnit cele mai diverse reacţii, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în şcoli. Deşi diferite ca stil şi subiecte abordate, toate cărţile ei revin la tema relaţiilor umane. În prezent, Lois Lowry locuieşte în Cambridge, Massachusetts, unde continuă să scrie.



În Darul lui Jonas, Lois Lowry ne prezintă o lume utopică, unde fiecare individ are parte de cel mai bun start în viaţă, alături de o unitate familială şi un acoperiş deasupra capului, o lume în care nu mai există durere, boli, foame, război, violuri sau alte forme de violenţă, unde bătrânii sunt bine îngrijiţi, iar când un individ ajunge Doişpear, aceşti Vârstnici înţelepţi care au urmărit evoluţia lui şi a celorlalţi copii, îl distribuie pe fiecare în meseria sau profesia în care ştiu deja că i se potriveşte cel mai bine. Oare câţi dintre voi cei care citiţi acum vă doriţi deja ca o astfel de lume să existe?

Dar dacă v-aş spune că această lume e una lipsită de culoare, sentimente şi viaţă în adevăratul sens al cuvântului, că oamenii trebuie să urmeze un set de reguli stricte, iar dacă refuză sau nu reuşesc să se integreze în societate sunt puşi pe liber?



Suntem martorii acestei lumi aparent utopice, în realitate distopice creată de Lois Lowry prin ochii lui Jonas, un Unşpear care se pregăteşte de momentul în care îşi va afla destinul în această comunitate. Pe măsură ce trec zilele şi clipa mult-aşteptată e din ce în ce mai aproape, aflăm detalii despre ce înseamnă viaţa acolo. Fiecare descoperire face deliciul acestei cărţi, vor fi deopotrivă atât elemente pe care ni le-am dori în lumea noastră, cât mai ales diferenţe de care să ne bucurăm că există. Treptat, se vor naşte întrebări referitor la cum poate funcţiona o astfel de societate sau pur şi simplu curiozităţi, iar răspunsurile vin pe parcurs, parcă de fiecare dată la momentul şi în modul perfect.

Pe Jonas nu am putut să nu îl îndrăgesc şi să trăiesc alături de el fiecare sentiment, fiecare... dar nu pot să vă spun ce anume, pentru că v-aş strica bucuria descoperirii.

Dacă la începutul cărţii poate ni se pare că lumea din Darul lui Jonas este una ideală, la final ajungem să o detestăm din tot sufletul. Mie, uneia, mi se rupea inima la gândul că s-ar putea ajunge vreodată într-un asemenea punct în realitate. Lăsând la o parte anumite aspecte care mi se par improbabile din punct de vedere al tehnologiei, au mai existat tentative de a fi toţi egali, toţi angajaţi, toţi să avem mâncare, haine şi locuinţă distribuite, toţi controlaţi şi urmăriţi să respectăm regulile. Vă amintiţi măcar din manualele de istorie sau din poveştile părinţilor şi bunicilor despre comunism.

Finalul este incert, interpretabil, iar dacă unii l-au perceput ca pe un sfârşit fericit al poveştii, deşi pot să văd perspectiva aceasta şi să o accept drept posibilă, atunci când am citit ultimul capitol, eu am văzut cu totul altceva.

Ce mi-a plăcut iarăşi foarte mult, a fost interviul autoarei de la final, unde am aflat frânturi din evenimentele care au stat la baza ideii cărţii, mai ales faptul că am aflat identitatea bărbatului de pe coperta primei ediţii a cărţii în SUA, un pictor pe nume Carl Nelson pe care autoarea l-a cunoscut personal şi despre care a aflat mai târziu că a orbit.


Cartea aceasta a fost, este şi va fi în continuare discutată, regăsindu-se pe lista lecturilor şcolare în America pe bună dreptate. Cred că ar trebui citită de fiecare om, fie el copil, adolescent, adult sau bătrân.

Mulţumesc Editurii YoungArt pentru exemplarul trimis spre recenzare
Puteţi comanda cartea cu transport gratuit de aici

luni, 18 ianuarie 2016

Recenzie: Urzeala tronurilor de George R.R. Martin

21:08 0 Comments
Urzeala tronurilor (Cântec de gheaţă şi foc, volumul 1) 
de George R. R. Martin

https://www.goodreads.com/book/show/12267489-urzeala-tronurilor
Intr-un tinut in care verile pot dura ani in sir si iernile o viata, primejdia se arata la orizont. Vine iarna si pe plaiurile inghetate de la nord de Winterfell forte intunecate si stranii isi aduna puterile in spatele Zidului ce protejeaza intregul regat Westeros. In mijlocul conflictului se afla familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri si neinduratori ca pamantul pe care il stapanesc. Un taram al extremelor, de la fortaretele de piatra ale iernii la castelele belsugului si ale verii, in care lorzi si printese, soldati si vrajitori, asasini si bastarzi iubesc, se lupta si uneltesc pentru a supravietui. Intre intrigi si comploturi, tragedie si tradare, victorie si teroare, soarta familiei Stark, a aliatilor ei si a inamicilor atarna de un fir de par, in timp ce toti incearca sa castige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

„Intrigi si comploturi, tragedii si tradari, victorii si teroare in vremurile unor prevestiri sumbre. Soarta personajelor principale, a aliatilor si a dusmanilor lor se afla intr-un echilibru precar, pentru ca fiecare doreste sa castige in jocul cel mai periculos dintre toate: Urzeala tronurilor.“ Library Journal 

„Romanul care marcheaza fara doar si poate inceputul detronarii lui Tolkien: Urzeala tronurilor.“ Newsweek „Martin atinge un varf absolut din punctul de vedere al tehnicii narative si al scenelor de actiune. Scriitura, imaginatia, impactul emotional si extraordinara constructie a universului sau presupun o noua definire a genului fantasy.“ Booklist 


George R.R. Martin s-a nascut in 1948 la New Jersey si a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois.
In anii ’70 George R.R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care si Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo si Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy si horror.
In anii ’80 a fost producator si scenarist in televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television si producator al filmului Beauty and the Beast. Nuvela Zburatorii Noptii, care da si titlul volumului publicat in anul 1985, a fost ecranizata.
In 1996 Martin a inceput sa scrie seria fantasy Cantec de gheata si foc (din care la editura Nemira au aparut Festinul Ciorilor, Iuresul sabiilor, Inclestarea regilor si Urzeala tronurilor). Seria este acatuita din sapte romane dintre care trei se afla inca in stadiul de proiect (A Dance with Dragons, The Winds of Winter si A Dream of Spring).
Seria Cantec de gheata si foc este considerata o capodopera a genului, dupa trilogia Stapanul inelelor de J.R.R. Tolkien, drepturile cinematografice fiind deja achizitionate de HBO, care intentioneaza realizarea unui serial in scurt timp.
Remembering Melodie, Zburatorii noptii si Sandkings au fost, de asemenea, adaptate pentru marele ecran.
Urzeala tronurilor a aparut in 1996 si a obtinut Premiul Locus in 1997, iar nuvela Blood of the Dragon (Sangele dragonului), care face parte din roman, a obtinut Premiul Hugo in 1997.




A scrie o recenzie unei astfel cărţi poate fi la fel de intimidant ca a o citi. Urzeala tronurilor nu e o carte uşoară, iar mâinile mele pot confirma că nu veţi face faţă să ţineţi ediţia cartonată la nivelul ochilor atâta timp cât veţi fi impulsionaţi să daţi pagină cu pagină, dornici să vedeţi ce urmează să se mai întâmple.

În cazul meu, ştiam deja absolut tot ce urma să se întâmple, fiind la zi cu serialul încă de când a apărut, însă anumite detalii mi se şterseseră şi a fost deosebit de savuros să le rememorez, de data asta sub formă de text, fiind liberă să îmi imaginez şi scenele care nu au ajuns pe micul ecran.

Pentru cei care au trăit până acum sub o piatră şi nu ştiu despre ce e vorba în seria asta despre care aparent nimeni nu mai poate să tacă (,,Vrem sezonul 6 odată!", ,,Iar amână Martinel următoarea carte?!",) hai să vă lămuresc eu.


(nu, asta nu se întâmplă în primul volum)

Avem una bucată ţinut fantastic, cu patru continente, cel mai important fiind Westeros, împărţit în şapte regate şi cea ce se cunoaşte ca teritoriul Dincolo de Zid. Aceste regate sunt conduse de către un singur rege, la începutul cărţii acesta fiind Robert Baratheon, care şade fain frumos pe Tronul de Fier, până i se face felul. Inspirându-se din Războiul celor Două Roze, se naşte un război între familiile cele mai puternice, fiecare aspirând să conducă Cele Şapte Regate.

Ceea ce îmi place mie la nebunie la seria asta e faptul că nu există personaje unidimensionale, fiecare dintre ele au propriile trecuturi mai puţin imaculate, până şi nobilul Eddard Stark, mereu punând onoarea mai presus de orice, a zămislit un bastard. Sau oare?

De asemenea, nu există un personaj negativ, malefic în adevăratul sens al cuvântului.



Adică, în fine, poate că sunt unul, doi...

Urmărim povestea în paralel din prisma mai multor personaje principale, femei, bărbaţi, adulţi în toată firea, copii, bastarzi, astfel încât sunt mari şanse să aşteptaţi cu mai mare nerăbdare perspectivele unor personaje în defavoarea altora. Şi de cele mai multe ori, personajele voastre preferate vor fi în tabere adverse, cum sunt în cazul meu Danaerys, Tyrion chiar şi Sansa. În ciuda egoismului şi greşelilor pe care le face, reacţiile ei mi se par absolut normale luând în considerare vârsta fragedă şi educaţia pe care a primit-o. Şi mai ales mi se pare puternică, dar din motive ce ţin de serial şi nu le pot divulga pentru că au loc mult mai târziu şi nu pot confirma încă din moment ce nu ştiu dacă şi în carte se întâmplă la fel.


Deşi în serial îmi place personajul lui Jon Snow, nu pot să îmi exprim aceeaşi părere şi în cazul cărţii pentru că încă nu am văzut nimic din capitolele lui care să mă convingă deocamdată. Regina Cersei în continuare îmi pare o scârbă fără scrupule, dar e atât de descurcăreaţă şi manipulatoare, se scoate ea cumva din fiecare încurcătură sau situaţie delicată, încât nu ştiu ce să zic altceva decât să o felicit, sau mai degrabă să felicit autorul că a reuşit să creeze un personaj atât de perfect de destestat.

Poate că sunteţi reticenţi să vă apucaţi de această serie. Nu vă condamn, e nevoie de devotament şi răbdare, cu atâtea volume şi atâtea pagini şi mai ales atâta popularitate în spate. Poate vă întrebaţi dacă merită. Nu este un răspuns pe care să vi-l pot da, ci trebuie să îl descoperiţi singuri. Dar am două sfaturi să vă dau: 1. oricât v-ar tenta, nu beţi un shot de fiecare dată când moare un personaj; şi 2. nu spuneţi nimănui ce citiţi, dacă nu vreţi spoilere (nu daţi nici Like paginilor despre serie).

P.S.: Îmbrăcaţi-vă bine, vine iarna.

Mulţumesc Diverta Online 
pentru exemplarul pe care mi l-au trimis pentru recenzie


vineri, 15 ianuarie 2016

Recenzie: Uneori, cand visez...

21:32 0 Comments

Uneori, când visez...

de
https://www.goodreads.com/book/show/28003709-uneori-c-nd-visez?from_search=true&search_version=service

224 pagini
Publicat în noiembrie 2015 la Editura Tritonic
Sunt un simplu călător prin timp. În mai puțin de o clipă, urmele pașilor mei se vor fi șters de pe nisipul ud al plajei. Și cât de adânc îmi părea că le întipărisem! Valurile înspumate îmi lingeau supuse tălpile, făcându-mă să mă cred stăpânul lumii. Dulce vanitate... Acum, când privesc în urmă, nu le mai găsesc. Uneori, când visez, mi se pare că le-am văzut - cândva - împletindu-se cu alte urme. Sunt un simplu călător. Prin timpul tău. Este o carte despre visurile cu care pornim la drum, despre maturizare, despre alegerile pe care le facem în viață și, nu în ultimul rând, despre ce înseamnă, de fapt, dragostea. - Lucian Dragoș Bogdan

Am avut buna inspiraţie ca, în vacanţa de Crăciun, să iau cu mine în bagaj una dintre ultimele cărţi adăugate în bibliotecă, fiind vorba de romanul ,,Uneori, când visez..." publicat destul de recent în colecţia Caşmir a editurii Tritonic. În dedicaţia pe care mi-o lăsase Lucian Dragoş Bogdan pe prima pagină, alături de autograful său, autorul îmi recomanda cartea ca fiind o parte din latura sa luminoasă, motiv pentru care mi s-a şi părut ideală de citit în zilele de Crăciun.


Cartea începe cu un curs de fizică, dar nu pentru noi, staţi liniştiţi, ci pentru protagonista noastră, domnişoara Melati, una dintre cele mai bune studente la Facultatea de Fizică şi Ştiinţă din Indonezia. De altfel, profesorul van Rijn o şi roagă să rămână după curs pentru a o informa de locul la Oxford pe care vrea să o ajute să îl obţină. Melati nu se poate, însă, bucura, de această oportunitate deosebită, pentru că o apasă un alt gând, acela că e posibil să fie însărcinată. Şi cum Indonezia nu e o ţară unde astfel de situaţii se privesc cu un ochi bun, bursa ratată este ultima ei problemă. 

Iubitul Faisyal e, aşa cum poate aţi prevăzut deja, depăşit de situaţie, nepregătit să îşi asume responsabilitatea faptului împlinit şi încearcă să se eschiveze de la datoria lui, încercând să o convingă pe Melati să avorteze. Ba chiar scade şi mai mult în ochii ei când e vizibil uşurat de faptul că Melati nu are pretenţii la pensia alimentară. 

Pe parcursul sarcinii, suntem martorii transformării tinerei asiatice dintr-o fată naivă într-o femeie puternică, ea fiind de la început hotărâtă să lupte pentru a păstra copilul, indiferent de greutăţile pe care va trebui să le înfrunte, atât de natură materială, cât şi a celor ce provin din mentalitatea indonezienilor, care nu privesc cu ochi buni mamele singure. 

Melati îndrăgeşte cititul, mai cu seamă trilogia "Casa de lut" de Pearl S. Buck, pe care o reciteşte pentru a căpăta puterea de a trece peste dificultăţile cu care se confruntă, dându-i încrederea că dacă oamenii s-au descurcat în condiţii atât de vitrege, pentru ea nu poate fi altfel. De fapt, şi eu am primit aceste cărţi de la bunica mea, cu recomandarea că sunt extraordinare, aşa că le voi citi cât de curând.
,,Uneori, când visez..." este o poveste despre sacrificiu, prietenie şi iubire, despre oameni şi viaţă. Deşi previzibilă pe mai multe planuri, mai ales existând atâtea alte poveşti asemănătoare, pe mine m-a impresionat sensibilitatea autorului, iar lectura acestei cărţi mi-a indus o stare de linişte şi recunoştinţă pentru tot ceea ce am.

Poţi cumpăra cartea de aici