Dragă jurnalule,

Astăzi a fost o zi plină de evenimente.

Totul a început în momentul în care mami a venit cu aparatul foto în dreptul acvariului meu. Şi am devenit brusc curioasă de atenţia care mi se acorda, aşa că am făcut puţin pe imposibila, ca să mă alerge după poze şi să mă simt ca o vedetă înconjurată de de-ăia, cum carapacea mea le zice? Papară? Parapizza? În fine...

Când eşti ţestoasă, e uşor să faci oamenii să te placă. Faci un balonaş sub apă, te ridici pe lăbuţele din spate, ca şi cum ai vrea să te caţeri pe marginea acvariului... în fine, o mulţime de metode. Astăzi, însă, am apelat la artileria grea: priviri dulci de căţeluş, plutit la suprafaţa apei, poze de tipul "I'm shelly and I know it..." La cei trei ani de experienţă în domeniul "fii drăguţă pentru un peştişor alb şi puţină atenţie", mi se pare o nimica toată. În situaţii mai extreme, e suficient să casc şi mami chiţăie de bucurie. Asta după ce se molipseşte şi cască şi ea. Ei, dar nu e nevoie să mă crezi pe cuvânt, jurnalule. Uite, mai ataşez probe fotografice.

[gallery link="file" columns="4" orderby="title"]

Dar să lăsăm frumuseţea mea sclipitoare şi carapacea de invidiat, şi să trecem la lucruri serioase, mai importante. Şi, mai exact, momentul când l-am întâlnit. Imediat după sardina foto, mama m-a prezentat unui grup de ţestoase de viţă nobilă. Şi, dintre toate, el era cel mai frumos ţestos din câte am văzut. Ei, de fapt, singurul ţestos, că fostele colege de cameră erau dame, şi încă unele foarte nestilate. Dar el, el e diferit. El e distins, e galant, e... ce mai?! E ţestosul ţestoşilor!

Totuşi, dragă jurnalule, sunt într-o MARE dilemă! Mai mare decât acvariul meu, dacă îţi vine să crezi! Chiar când peştişorul de ţestos era să mă sărute pe năsuc, mi-a atras atenţia un al doilea frumuşel. Şi, cum sunt aşa, mai ghinionistă de felul meu, a văzut că mă uitam la altcineva. Şi, ca să fie totul şi mai rău, cei doi mă pun să aleg între ei! Ca să vezi, ce tupeu! Doar eu sunt o doamnă! Cum aş putea să renunţ la prietenia cu unul dintre ei, când amândoi îmi sunt tare simpatici. Aşa că le-am spus că vreau să rămânem prieteni, nimic mai mult, până când mă pot hotărî dacă vreau să fiu carapacea-pereche a vreunuia dintre ei.



P.S.: Crezi că ar fi imoral şi nepotrivit pentru o doamnă ca mine să mă întâlnesc cu amândoi pe ascuns şi în secret, fără să ştie? Un fel de agent cu dublă-carapace, ca să zic aşa... Trebuie să recunosc că e foarte tentant. Of, dar nu! Nu îmi pot strica reputaţia pentru un asemenea moft, nu-i aşa? Mare, mare dilemă, îţi spun, jurnalule...