apa

Sunt din nou un fulg de nea...

Sunt din nou un fulg de nea. Nici eu nu mai ştiu de câte ori am trecut prin acest proces interminabil de evaporare - cristalizare - topire - evaporare. Ca să fiu sincer, nici nu-mi amintesc măcar ce am fost mai întâi: picătură de apă, vapor sau fulg de zăpadă. Aş putea să afirm că mă încadrez într-o categorie sau alta, dar, ar fi numai o presupunere, şi, dragii mei, n-aş vrea să vă induc în eroare. De fapt, e probabil să nu fie prima dată când îmi trec prin minte astfel de gânduri în timpul coborâşului meu spre sol.

De data asta, însă, sunt un prim fulg al unei prime ninsori. Să fie oare prima dată când dobândesc rolul de protagonist? Of! Ciclul acesta interminabil mă face să devin confuz şi foarte agitat. Câţi metri să fi coborât până acum? Trei? Patru? Timpul pare să treacă atât de încet. Şi parcă distanţa de aici, de sus, până acolo jos, creşte, nu scade. Doamne, spune-mi, te rog, că nu cumva sunt iar vapor! A, nu, uite, am structură hexagonală, sunt alb şi îngheţat tot.! De fapt, e ăsta motiv de bucurie sau nu? Nici eu nu mai ştiu. Cred că am ameţit...

Între timp, alţi fulgi de nea îl ajung din urmă.

Ei, treabă-i asta? Eu stau şi cuget şi vor alţii să-mi fure rolul. Ia să grăbesc puţin ritmul, că nu se cuvine să mă las eu cu una, cu două, unor asemenea amatori! 

Auzi, vântule? Te superi dacă mă propulsezi şi pe mine puţin mai aproape de pământ? E perfect, mulţumesc, bătrâne! Ei, uite că ajung şi eu, în sfârşit, la destinaţie.

[caption id="" align="alignright" width="294" caption="imagine: whitekuneho (DeviantArt)"][/caption]

Fulgul, coborând lin, se îndreaptă spre un grup de copii, cărora vrea să le aducă o mare bucurie, aşternându-se alături de semenii lui, pe pământ, unde au să formeze o pătură albă şi rece de zăpadă.  Privind în sus, o fată observă cerul, acum plin de steluţe îngheţate şi, cu gura căscată de bucurie, îl arată prietenilor ei. Chiar atunci suflă bătrânul vânt, schimbându-i direcţia fulgului nostru, care ateriză exact în gura unuia dintre copiii care chiuiau de bucurie.

Nu se poate! Vai mie! Unde-am ajuns? Trebuia să fiu marea stea din această seară, primul fulg de nea din prima ninsoare a acestui an... Totul s-a terminat! Nu voi mai fi niciodată alături de fraţii şi surorile mele, nu voi mai trece niciodată prin ciclul interminabil apă-vapor-gheaţă-apă! Dar... e acesta un lucru rău? Aş vrea să cred că nu. Va trebui să-i mulţumesc vântului, care m-a scos din monotonie. Asta... dacă-l voi mai vedea. Cine ştie!?

Şi pentru prima dată, fulgul a încetat să se mai gândească la ce avea să urmeze. Pentru el, cel mai important era prezentul, de care voia să se bucure aşa cum ar fi trebuit să o facă de la început.

You Might Also Like

1 comentarii

Comments