Follow Us @soratemplates

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Invocarea de Kelley Armstrong

19:58 7 Comments
Din nou o carte pe care am citit-o în mai puțin de o săptămână, nu pentru că ar fi fost scurtă sau ușoară. În ultimul timp am spus foarte des asta despre o carte, dar pe bune dacă am putut să o las din mână. Nici măcar în ora de română!

Invocarea este o poveste despre copii cu puteri supranaturale, ca mai toate cărțile care apar în prezent în librăriile din țară, dar și dincolo de graniță. Ceea ce este diferit la aceasta, ceea ce o face să fie specială, este modul în care sunt priviți acești copii, această comunitate de supranaturali. Este probabil modul în care am aborda și noi, astăzi, în secolul XXI, în care suntem atât de deschiși la minte, această situație.

Chloe Saunders este o adolescentă de 15 ani, nu tocmai obișnuită, și asta nu fiindcă e scundă. În ziua în care îi vine prima dată menstruația, Chloe, aflată la școală, chiulește pentru prima dată de la o oră pentru a-și vopsi părul în toaleta fetelor a liceului. Când iese din baie, vede un paznic, de care, firește, se sperie înainte de a-și da seama că e o fantomă. Paznicul, care avea fața arsă, o bagă în sperieți pe eroina noastră, punând-o pe fugă, deși tot ce face fantoma este să ceară ajutor. Disperată, Chloe aleargă pe coridoare urlând, iar când e prinsă de profesori, se zbate, lovindu-i pe aceștia. Este sedată și dusă la spital, iar mai apoi într-un sanatoriu privat pentru copii cu boli mintale, unde i se pune o etichetă: schizofrenie. Chloe nu știe ce să creadă, dacă este bolnavă, sau dacă vede cu adevărat spirite.

Sunt multe de spus despre restul poveștii, despre ceilalți adolescenți din sanatoriu, dar Invocarea este genul de poveste imprevizibilă, așa că orice detaliu pe care vi l-aș dezvălui în legătură cu ea, ar strica mult din farmecul cărții. Pentru cei care au citit deja cartea sau care vor totuși să afle mai multe informații, vă aștept cu comentarii și vă răspund oricăror întrebări.

vineri, 15 aprilie 2011

Micutele mincinoase de Sara Shepard

21:39 3 Comments
În momentul în care a început difuzarea peste hotare a acestui serial, nu am băgat de seamă. Titlul mi se părea comun (în original Pretty Little Liars) și puțin prostesc. Mi-a atras atenția asupra lui o prietenă. La început, am ezitat, însă, apoi, i-am propus iubitului meu să ne uităm împreună la el. Mi-a plăcut mult, așa că am ajuns repede la zi cu episoadele, așteptându-le mereu cu entuziasm, așa că, atunci când a apărut cartea, mi-am zis: de ce nu? Acum că am terminat cartea, m-am gândit să împărtășesc cu voi, ca de obicei, impresiile.

În mare, serialul a urmat cu fidelitate cartea, însă ceea ce m-a surprins a fost că primul volum a fost ecranizat, ia ghiciți?! Într-un singur episod! Fiind simplă, mai exact scrisă cu cuvinte de zi cu zi, se citește foarte ușor. Astfel, am terminat-o în 5 zile, dintre care am citit mai mult pe fugă.

În carte, ca și în serial, povestea este foarte complexă, destul de greu de explicat pe scurt, însă mă voi strădui. Totul începe cu o prietenie plină de secrete dintre 5 fete de clasa a 7-a: Allison, Aria, Spencer, Hanna și Emily, care se destramă după ce una dintre ele dispare, și anume Allison. Trei ani mai târziu, când fetele sunt la liceu, acestea încep să primească mesaje și email-uri îndrăznețe de la o persoană care se semnează mereu cu „A”. Această A pare să le cunoască toate secretele, secrete pe care ar fi trebuit să le știe doar Allison. După ce îi este găsit cadavrul lui Allison, fetele se reunesc pentru a afla cine este A și cine a ucis-o pe vechea lor prietenă. Ca povestea să fie și mai complicată, fiecare dintre fete are o personalitate puternică și sunt toate departe de a fi fete cuminți. Aria se îndrăgostește de un bărbat de care află mai târziu că e profesorul ei de engleză. Hanna are obiceiul de a fura din magazine. Spencer se află într-o continuă competiție cu sora ei și nu se poate abține să nu flirteze cu iubiții acesteia, iar Emily nu e atrasă de bărbați. Pe lângă aceste secrete, veți afla multe altele dacă urmăriți serialul sau citiți cartea. Eu vă recomand să le faceți pe amândouă. Și aveți grijă cui îi dezvăluiți secretele voastre. Cum spun și versurile opening-ului serialului: Two can keep a secret if one of them is dead. (Două persoane pot să păstreze un secret dacă una din ele e moartă).

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Magazinul magic de jucării de Angela Carter

22:04 9 Comments
Melanie are cincisprezece ani, vârsta la care nu e nici copilă, nici adolescentă. De ea şi de fraţii ei, Jonathon şi Victoria, are grijă doamna Rundle, bona lor, împreună cu pisica ei. Părinţii lor muncesc în străinătate pentru ca aceştia să se bucure de toate luxurile vremii respective (nu e specificat în carte, însă bănuiesc că e vorba de anii '60) de la săpunuri parfumate şi şampon până la simpla hârtie igienică. Într-o noapte în care nu poate dormi, Melanie intră în camera părinţilor ei şi îmbracă rochia de mireasă a mamei sale, ieşind mai apoi în grădină şi sfârşind prin a distruge complet rochia printr-o serie de accidente nefericite. Imediat după acest eveniment, părinţii Melaniei mor, ea învinuindu-se pe sine pentru această nenorocire, fiindcă a profanat rochia. Deoarece părinţii lor nu au pus niciun ban deoparte, Melanie şi fraţii ei sunt nevoiţi să locuiască cu unchiul Philip, un păpuşar tiranic, în Londra. Acolo, tânăra îi va cunoaşte pe Margaret, soţia unchiului ei, şi Francie şi Finn, fraţii acesteia. Melanie e şocată de cât de murdari sunt aceştia, dar mai ales de mizeria în care trăiesc. Pe lângă că trebuie să se obişnuiască să trăiască fără luxul de dinainte şi să se adapteze unui nou stil de viaţă, Melanie începe să devină o femeie, să se maturizeze şi să se îndrăgostească. Este fascinată de cei trei fraţi, Margaret, Francie şi Finn, şi îşi doreşte să se integreze în grupul acestora, conştientă că unchiul Philip îi este duşman, căci simpla lui prezenţă crează o atmosferă tristă.

Magazinul magic de jucării este o poveste realistă, plină de surprize, originală, tulburătoare, şocantă, dar totodată fascinantă. Este o carte pe care, sincer vă spun, nu am putut să o las din mână. Pentru mine a fost totodată şi o lecţie de viaţă, şi încă o dovadă că o carte nu trebuie judecată după copertă.

La toate acestea, adaug faptul că mi-a fost dăruită de ziua mea de o persoană deosebită, iubitul meu, acest lucru contribuind şi el la entuziasmul pe care îl am acum scriind despre această carte. O recomand oricui.