Follow Us @soratemplates

duminică, 29 august 2010

Nunta

13:17 1 Comments
Nunta de Nicholas Sparks.

Așa cum am menționat, am fost plecată timp de 8 zile, dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac și puțin timp de citit. Așa se face că am terminat de citit o minunată poveste de dragoste scrisă de Nicholas Sparks.

Nunta este o continuare a cărții Jurnalul unei iubiri, în care ginerele lui Noah, Wilson Lewis încearcă să recâștige dragostea soției lui, după 30 de ani de căsnicie în care s-a ocupat în mare parte de carieră. Așa că după ce uită de aniversarea lor de 29 de ani, timp de un an întreg pune la cale o surpriză pentru Jane, sperând că aceasta îl va ierta și că dragostea lor va renaște. În paralele cu asta, Wilson își reamintește cum s-au cunoscut și multe momente importante de la începutul relației lui cu Jane. Sfârșitul este neașteptat și incredibil de romantic.

vineri, 27 august 2010

Premii de vacanță

20:00 5 Comments
Motivul pentru care n-am mai scris până acum este că am fost plecată și de-abia acum am aterizat acasă. Între timp, Adela Onete mi-a dăruit două premii minunate, iar eu am terminat de citit o carte, al cărei review va apărea (sper) mâine. Până atunci, iată premiile:




Îți  mulțumesc din suflet, draga mea! Aceste două premii merg la:

P.S.: Butoanele de Like, Tweet și Share apar acum când dai click pe articol.

marți, 17 august 2010

Zombie... dream?!

13:32 4 Comments
Acum două nopți am avut parte de un vis oarecum... ciudat. La sfatul câtorva persoane cărora le-am povestit despre ce a fost vorba, voi scrie un articol.

Visul a început brusc, ca oricare vis. Eram în mijlocul orașului, înconjurată de zombi ce atacau oamenii care fugeau de colo-colo și țipau. Eram destul de calmă și se pare că niciun zombi nu avea treabă cu mine, poate tocmai fiindcă eram atât de liniștită. Cu mine mai era o prietenă, Corina, fană anime și manga, la fel ca mine. Ce căuta ea în vis? Habar n-am, nu am cunoscut-o de mult timp ca să spun că suntem prietene foarte bune, dar ea era acolo... Păi și ce decizie înțeleaptă luăm noi? Să mergem la mine acasă și să ne uităm la un film, ceva. Așa că mergem liniștite, în plimbare, spre apartamentul meu, în timp ce zombii măcelăresc oamenii în jurul nostru. Ajunse acolo, avem de trecut testul scărilor, care se pare că încep și ele să se umple de morții vii. Eu reușesc că trec de ei și intru în apartament, dar Corina rămâne în urmă. Problema este că din nu știu ce motiv, e stricată ușa și nu vrea să se închidă cu cheia. Așa că trebuie să stau lângă ea o vreme, până reușește să ajungă și Corina, iar apoi să blocăm ușa cumva. În cele din urmă, după îndelungi așteptări, o aud lovind ușor cu unghiile în ușă. Mă uit pe gaura cheii și văd un zombi urât lângă ea, dar deschid totuși ușa după ce mă asigur că nu a fost mușcată de vreunul, ca să nu se transforme mai târziu, iar ea intră în siguranță, ajutându-mă apoi să baricadez ușa cu un birou și câteva scaune. Își face apariția și mama din camera ei să se asigure că suntem bine. Când ne era lumea mai dragă, vedem un zombi care nu știu cum mama lui a reușit să intre pe geamul care pot să jur că era închis... Păi și ce să facem cu el? Hai să-l băgăm în frigider. Îi dau eu una în cap și se transformă într-o ciocolată amăruie cu frișcă Primola, iar apoi îl așez frumos în frigider. Suntem conștiente că va ieși în curând de acolo, așa că ne sfătuim ce să facem cu el. Eu am venit cu ideea să-l mâncăm cât e ciocolată, dar m-am corectat repede, dându-mi seama că așa ne-am transforma în zombie. Nici nu avem timp să găsim alte idei, că el iese din frigider, nervos de tot și urlând ca disperatul că ne mănâncă. Eu încep să-l aburesc că noi suntem pașnice și că vrem să trăim într-o lume în care zombii și oamenii se țin de mână și dansează hora prieteniei împreună. Prostul mă ascultă fascinat, înclinând capul dintr-o parte în alta cu gura căscată. Mama izbucnește: De ce l-ai calmat? Nu vezi că era nervos?!!! Era mai bine așa. La care eu o întreb ce voia să facă cu el când era nervos, dar nu vrea să răspundă. Zombi-ul începe să lăcrimeze impresionat de discursul meu și îmi declară dragoste eternă. Eu ridic din sprânceană, pun mâna pe ce aveam mai aproape și îl lovesc în cap în speranța că va muri la fel ca zombii din anime-ul Highschool of the Dead, dar el se ridică și îmi zâmbește cu fața lui deformată. Din fericire, m-am trezit la timp și nu am văzut continuarea acestei nebunii de coșmar. Vă asigur că sunt cât se poate de normală și nu știu ce a fost cu visul ăsta, dar acum râd în timp ce scriu și probabil voi râde la fel când voi reciti peste mult timp.

Voi aveți vise ciudate?



Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

sâmbătă, 14 august 2010

Oaspetele neașteptat

23:32 3 Comments
Avem parte din nou de un roman povestit din prisma celor implicați în această crimă. Totul începe când un bărbat pe nume Starkwedder călătorește în sudul Wales-ului (Țara Galilor) și se blochează cu mașina pe drum, în fața unei case. Cum afară e și ceață, el hotărăște să dea un telefon. Nu răspunde nimeni la ușă, așa că încearcă ușa glasvandului, care e deschisă. Înăuntru e întuneric, dar vede un invalid în scaunul său. Îi explică în ce situație se află, dar niciun răspuns. Așa că aprinde o lumină și observă că... e mort, iar în spatele lui se află o femeie, soția lui, cu un revolver în mână. I-ar părea rău ca o femeie frumoasă și tânără ca ea să fie închisă, mai ales când află de la ea că nimeni nu îl suporta pe bărbat din cauză că se purta urât cu toată lumea, așa că face ca totul să pară o crimă săvârșită de un bărbat al cărui copil fusese călcat de mașină de către cel ucis în urmă cu câțiva ani. Poliția cade în plasă și pornește pe urmele bărbatului, dar află că e mort. Starkwedder bănuiește că e ceva putred la mijloc, că nu tânăra doamnă și-a ucis bărbatul, dar nu are de ales și trebuie să o ajute în continuare.

Cel mai bun lucru la acest roman e că nu bănuiești cine e criminalul decât aproape de sfârșit. Apoi ești sigur/ă că știi cine l-a ucis și te răzgândești puțin la o anumită declarație pentru ca apoi să revii la vechile bănuieli și să constați că ai avut dreptate. Iar capitolul final te lasă puțin pe gânduri: chiar așa să fie? ( A se reciti pasajul după ce terminați cartea, care bineînțeles nu aveți nicio șansă să o găsiți în librării. Cel mai probabil o găsiți la anticariat sau la o bibliotecă mai mare, care neapărat să aibă și cărți vechi. )

*Dacă puneți mouse-ul deasupra paginii Despre mine, veți vedea încă două pagini: Premiile mele și Cărți citite (o listă cu toate titlurile pe care le-am citit)


Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

joi, 5 august 2010

Happy vs. Sad

14:58 2 Comments
După cum probabil v-ați dat seama, eu trebuie să râd cel puțin 2 dată pe oră ca totul să fie roz. Așa se face că într-o zi, la ora cinei, eu și Bogdan numai liniștiți nu mâncam. :P

El își făcuse un sandviș cu șuncă și cașcaval, dar o felie de șuncă arăta exact ca o gură. I-am atras atenția exact când a observat și el asemănarea... și ce poate trece prin mintea unor persoane nu prea normale, aiurite, baka și care râd din orice? Hai să facem și ochișori și păr și...

...ne-am ales cu un sandviș fericit.

Asta până când Bogdan l-a mușcat de cap... atunci numai fericit nu mai era.



Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine