Acest articol se datorează insistențelor colegei mele de bancă, viitoare bocitoare profesionistă. M-a rugat să o las anonimă totuși, așa că o voi numi Scorpioanca. Această poreclă a fost aleasă (sec și total lipsit de inspirație) datorită zodiei sub care s-a născut. Copii, nu încercați asta acasă!




Fascinanta oră de română, o, cu câtă pasiune scriem în caiete ca nebunii ce ni se dictează! O, cât de îngrijite ne sunt caietele... nu.

Unul din cele mai jalnice frumoase caiete de română îi aparține, evident, Scorpioancei. Coperta din față a suferit multe. Există o mică parte a caietului care nu arată ca după un război mondial. A cedat și acea parte. Era inevitabil. O ruptură de 5 centimetri și 3 milimetri decorează frumos partea din stânga a marginii copertei.

Scorpioanca e mândră. Caietul ei e un veteran pe cinste. Al meu nu e chiar așa rănit. „Uite!” zice plină de încântare și ridica marginea ruptă. Un calcul greșit și încă 25 mm se adaugă rupturii.

Dușmanii profită de momentul în care bietul caiet e la pământ (în fine, bancă) și îl atacă fără milă. Pa-pa, copertă! Scorpioanca rămâne înmărmurită de groază. E în stare de șoc. Nu mai are glas ca să poată riposta în timp ce inamicul începe să rupă coperta bucăți bucățele.

Își duce mâinile la gură, apoi și le pune în cap și începe: „Caietul meeeeu, cum te-ai dus tu, caietuleeee! Cum te-ai duuuuus.... cum te-ai dus și m-ai lăsaaaat!” Dacă n-ai știi cine e, ai crede că a fost angajată să plângă la slujba funerară a vreunui VIP. Într-adevăr, ca o bocitoare profesionistă, Scorpioanca își plânge răposata copertă o întreagă pauză.

Eu am recuperat în cele din urmă bucățelele și le-am asamblat ca pe un puzzle. Scorpioanca le ia cu nepăsare râzând fără oprire delicatețe și le aruncă așează frumos în coșul de gunoi. Ne înecăm de râs Ținem un moment de reculegere regretând din tot sufletul pierderea copertei.

Deasupra coșului de gunoi scrie frumos, în Monotype Corsiva, dimensiunea 12, italic și bolduit, cu caracter de subliniere și efectul de furnici roșii mărșăluind „Aici și-a găsit odihna veșnică o biată copertă de caiet de română, inocentă, nevinovată...”