Recenzie: Daredevil - Neînfricatul

Daredevil - Neînfricatul
de Frank Miller şi Romita Jr.
Traducere: Mircea Pricăjan

Data apariţiei: 25 aprilie 2016
Editura: Lex Comics



Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.


Având în faţă noul album lansat de Lex Comics, dornică să aflu cât mai multe despre acest personaj de care auzisem doar cu numele, m-am scufundat în poveste. Cred că nici nu puteam începe cu un volum mai potrivit, acesta de faţă prezentând originile lui Daredevil, încheindu-se cu momentul în care personajul îşi alege costumul pe care fanii îl cunosc şi adoră.

Povestea mi s-a părut neaşteptat de întunecată pentru universul Marvel, m-aş fi aşteptat mai degrabă să o văd sub sigla DC Comics (apropo de asta, nu publică nimeni în România volumele lor?), cu mafie, droguri, multe arme (da, ştiu, armele nu sunt ceva neobişnuit în benzile desenate cu super-eroi).

Şi ce m-a surprins şi mai mult a fost reîntâlnirea cu un personaj pe care îl ştiam deja din desenele animate cu Spider-Man care rulau pe Fox Kids (copii născuţi prin anii '90, bateţi palma), cunoscut ca ,,Buricul Pământului" (nu ştiu de ce, dar mereu m-a făcut să râd expresia asta.)

Matt, băiatul care va deveni temutul justiţiar Daredevil, îşi pierde vederea în urma unui accident de maşină în care îi salvează viaţa unui bătrân, când o substanţă radioactivă îi ajunge în ochi. Batjocura colegilor din cauza unui costum pe care tatăl lui, un boxer renumit, e nevoit să îl poarte pentru a îşi procura banii atât de necesari, capătă porecla de ,,Daredevil", un nume ruşinos pe care mai târziu îl va purta ca pe o armură, ca toţi aceia care l-au umilit să ştie cine e.

Ce nu mi-a plăcut la acest volum a fost lipsa numerotării paginilor, lucru pe care l-am sesizat în mai toate volumele Lex Comics, la care se adaugă şi lipsa unor informaţii precum data originală a apariţiei, titlul original... care încăpeau perfect pe pagina în care apăreau autorul, ilustratorul şi traducătorul. De asemenea, un sfert din volum este acoperit de material bonus, din care mai mult de jumătate este al doilea manuscris conţinând scenariul romanului grafic Blind Justice scris în anii '80. Din căutările pe Google şi în baza de date Goodreads, concluzia mea ar fi că acest roman grafic nu a mai fost creat, consecutiv nici publicat. Deşi este drăguţ că poţi citi scenariul aşa cum este în realitate, dactilografiat, cu notiţe pe margini (acestea nefiind lizibile), consider că o traducere din engleză în română ar fi fost necesară, pentru acei cititori care nu cunosc limba. Eu, de exemplu, nu am avut răbdare să citesc scenariul, dar sunt sigură că sunt mulţi fani ai personajului care sunt nerăbdători să consume cât mai mult material despre acesta.

În final, pot să spun că am descoperit un nou personaj fascinant al universului Marvel şi cel mai probabil voi viziona şi filmul cu acesta, care din câte mi-a zis Răzvan, are la bază chiar povestea originilor lui Daredevil şi că ar fi chiar fain, în ciuda notei mici de pe IMDb.
P.S: Apare Elektra şi în volumul Daredevil - Neînfricatul.


Mulţumesc Lex Comics pentru exemplarul trimis spre recenzare. 
Îl puteţi comanda de aici.

You Might Also Like

0 comentarii

Comments